Atunci când vine vorba de grădinărit, a avea o seră poate transforma complet experiența de cultivare a plantelor, oferind un mediu controlat care poate îmbunătăți creșterea și productivitatea. În Moldova, interesul pentru sere de calitate este în creștere, iar Electron.md vine în întâmpinarea nevoilor grădinarilor cu o gamă variată de sere de vânzare, perfect adaptate la diferitele dimensiuni și necesități ale fiecărui grădinar.

sera de gradina

Alege dimensiunea potrivită pentru sera ta

Indiferent dacă ai o grădină mică sau un teren mai generos, Electron.md oferă sere care să se potrivească perfect. Avem modele variate, inclusiv:

  • Sera pentru grădina 6x3x2m: Ideală pentru cei cu spațiu limitat, această seră oferă suficient loc pentru a cultiva o varietate de legume și flori, fără a ocupa prea mult teren.
  • Sera pentru grădina 8x3x2m: O opțiune minunată pentru grădinarii amatori care doresc să extindă varietatea de plante cultivate.
  • Sera pentru grădina 10x4x2m: Perfectă pentru utilizarea intensivă, această seră mare permite cultivarea unui număr mare de plante și este ideală pentru cei care doresc să producă mai multe pentru vânzare sau pentru consum propriu.

Beneficiile utilizării unei sere

Utilizarea unei sere poate avea numeroase beneficii pentru orice grădinar:

  • Protecție împotriva condițiilor meteorologice nefavorabile: Serele protejează plantele de vânt, ploaie excesivă sau brume, prelungind sezonul de creștere.
  • Controlul dăunătorilor: Prin izolarea plantelor, serele ajută la prevenirea atacurilor de dăunători și boli, reducând necesitatea de tratamente chimice.
  • Climatizare optimă: Serele permit controlul temperaturii, umidității și a altor condiții climatice, ceea ce poate ajuta la creșterea randamentului culturilor.

De ce să alegi Electron.md pentru sera ta?

Cumpărând o seră de la Electron.md, beneficiezi de:

  • Calitate garantată: Toate serele noastre sunt construite din materiale durabile, proiectate să reziste condițiilor meteorologice variate din Moldova.
  • Livrare în toată Moldova: Indiferent de locația ta, Electron.md asigură livrarea serelor direct la domiciliu.
  • Asistență și consultanță: Echipa noastră este gata să te ajute cu sfaturi privind alegerea și instalarea serei potrivite, astfel încât să ai parte de cea mai bună experiență.
crustacee

 Printre diversitatea de animale artropode se deosebesc reprezentanții clasei, numite crustacee. Savanții cunosc în prezent peste 30 mii de specii de crustacee. Unele, de exemplu, răcușorul bombat sau, cum i se mai spune, răcușorul de baltă, întîlnit după ploaie, în băltoace nu-și schimbă aspectul de 200 mln ani.

artemia salina
Artemia salina

 Crustaceele se întîlnesc pretutindeni - în mări și oceane, lacuri arctice, pe lunci, în nisipul de pe plajă și chiar în locuințele oamenilor. Ele s-au adaptat atît la diferite grade de salinitate a apei, cît și la diferite temperaturi și componențe gazoase ale apei. Pînă și în cel mai sărat golf de pe planeta noastră - golful Kara Bogaz Gol trăiește răcușorul artemia (Artemia Salina).

 Crustaceele au corpul de la zecimi de mm pînă la 80 cm lungime, de diferite forme, constituit din cap, torace și abdomen - tot acoperit cu o crustă chitinoasă. Pe măsura creșterii aceasta este înlocuită prin alta, de dimensiuni mai mari. Pe cap sînt situate antenele și antenulele ce le servesc drept organe de miros, tactile și de percepere a compoziției chimice a apei. O pereche de mandibule mărunțesc hrana, iar două perechi de maxile - o filtrează. Majoritatea crustaceelor sînt înzestrate cu ochi compuși, constituiți din fațere (numărul cărora ajunge la unele pînă la 3 mii). Segmentele toracale și cele abdominale sînt înzestrate cu membre, ce-i servesc organismului pentru deplasare. Crustaceele au diferite culori, unele își schimbă culoarea după cea a substratului pe care trăiesc. Unele crustacee aleargă, altele înoată, se tîrîie. Există și specii care duc un mod de viață sedentar, fixindu-se de diferite obiecte subacvatice. Din acestea fac parte ghindele de mare, scoicuțele rățuște, ele au corpul acoperit de o crustă calcaroasă. Crustaceele care alcătuiesc planctonul marin (90%) se hrănesc cu alge minuscule. Unele, de exemplu, racul de rîu, langusta, homarul, crabii, sunt răpitoare. Mulți reprezentanți sunt saprotrofi, adică se hrănesc cu substanțe organice în stare de putrefacție. Există și răcușori paraziți, de exemplu, unele copepode parazitează pe cetaceele mistacocete. Crustaceele au o durată de viață diferită. Unele (ceripedele) trăiesc pînă la 7 ani, altele (amfipodele sau lătăușii) - pînă la 30 ani. Sunt organisme unisexuate. Fecundarea - externă. Femelele își depun ouăle în apă (la speciile de dimensiuni  mari ouăle sunt asemănătoare cu icrele de pești). Numărul de ouă variază de la o specie la alta: langusta depune 1,5 mln.,femela racului de rîu - 600 mln.

crab negru
Crab negru de Caraibe

 Crustaceele joacă un rol colosal în natură. Cele marine servesc drept hrană pentru pești, balene, moluște, păsări acvatice. Unele crustacee se cresc la întreprinderi speciale și se folosesc apoi pentru hrănirea peștilor. Multe specii sunt comestibile. În vederea lărgirii arealului multor dintre acestea se efectuează lucrări de aclimatizare.

 În perioada existenței a RSS Moldovenești, în apele limanului Cuciurgan a fost întrodusă o specie de crevetă dulcicolă din Extremul Orient, care numai în primul an de viață a dat 8 generații de puiet. Pentru a spori numărul racilor de rîu (o specie comestibilă valoroasă) are mare importanță ocrotirea locurilor, unde aceștea își depun ouăle. Un mare ajutor la păstrearea apei rîului în stare curată îl aduceau membrii patrulei albastre. Ei urmăreau ca în rîuri să nu nimerească apele reziduale, principalii poluanți, care nimiceau fauna acvatică.

corali

 Atolii solitari, împrăștiați în imensitatea oceanului, recifii de coral, ce se intind sute de kilometri pe litoralul nord-estic al Australiei, arhipelaguri de insule, cum ar fi, bunăoară, arhipelagul Fiji - toate constituie rezultatul activității vitale a unor organisme acvatice numite corali sau polipi coralieri. Primul savant care i-a studiat mai detaliat a fost Charles Darwin. Polipii coralieri vii (fac parte din încrengătura celenteratelor) par o miraculoasă și multicoloră pădure submersă. Unii se ramifică în mod ciudat, alții au o formă rotundă cu fisuri ce seamănă cu circumvoluțiile creierului. Majoritatea trăiesc în colonii. Fiecare polip se fixează cu „talpa” de substrat; la capătul opus al corpului se află „gura” și tentaculele. Construcțiile coraliere se răspîndesc pînă la 1 km în adîncimea apelor; în ele se aciuează alte vietăți acvatice - pești, răcușori.

 Coralii ce i-ați văzut, probabil, în muzee nu sînt altceva decît scheletele calcaroase ale acestor animale. Anume din ele, pe măsura creșterii, se formează atoliii.

 După tipul simetriei radiale polipii coralieri se împart în octocoralieri (polipi cu 8 raze) și hexacoralieri (polipi cu 6 raze). Din octocoralieri fac parte coralul sau mărgeanul nobil (roșu), pana de mare, din scheletul cărora pe timpuri se confecționau podoabe. Unii polipi din acest grup își construiesc un schelet cornos (de exemplu, gorgonaria).

 Din hexacoralieri fac parte actiniile, numite și „flori” de mare. Ele se deosebesc prin capacitatea de a trăi în simbioză cu alte animale, bunăoară cu racul diogen. Actinia se fixează pe carapacea racului sau crabului și „călătorește”, apărîndu-și „gazda” de dușmani cu ajutorul unor celule cu venin (nematociste) și hrănindu-se cu resturile de la „masa” racului.

 Se cunosc circa 6000 specii de corali ce populează mai ales mările calde.
ernest seton tompson

 „Am cunoscut chinurile setei și am hotărît să sap o fîntînă ca din ea să poată bea și alții” - cu aceste cuvinte pline de înțelepciune cunoscutul naturalist și scriitor E.Seton-Tompson și-a prefațat cartea „Micii sălbatici” - o carte despre viața și peripețiile a doi băieți prin pădurile canadiene. Seton-Tompson a vrut să povestească în ea tineretului lucruri de primă importanță despre natură sălbatică, despre viața amerindelor (indienii din America).

 E.Seton-Tompson s-a născut în Anglia, dar aproape toată viaa a trăit în pădurile și preriile din Canada și SUA. El a îndrăgit din copilărie natura (pădurea, animalele, păsările), încercînd să descifreze singur, prin cunoaștere nemijlocită, tainele pădurii, să învețe să distingă păsările, căutînd și găsind cu greu vre-o carte despre animale, deoarece părinții nu-i puteau da bani pentru cărți. A devenit desenator de animale, meserie în care a avut multe reușite.

 Faima însă și-o datorează povestirilor și cărților sale despre animale. Nimeni pînă la el n-a vorbit desre animale atît de plastic și de realist, cu o cunoaștere atît de profundă a modului lor de viață. De fapt el a fost printre primii (alături de Jean Henri Fabre) care a atras atenția savanților asupra necesității de a studia în detalii comportamentul animalelor. Personalitatea sa reunea organic mai multe talente - de scriitor, pictor și savant. Natura îi oferea teme pentru creație. Și-a ilustrat singur toate cărțile.

 În calitate de savant, Seton-Tompson este cunoscut mai puțin de publicul larg, deși a fost unul dintre cei mai mari zoologi ai lumii. Lucrarea sa principală este „Viața animalelor sălbatice” în mai multe volume.

 În țara noastră cărțile și culegirile de povestiri ale lui E.Seton-Tompson au fost editate de peste 100 ori. Cele mai cunoscute sînt: „Animale-eroi”, „Povestiri despre animale”, „Domino”, „Rolf în pădure”, „Micii sălbatici”, „Viața mea” ș.a.

 Cărțile lui Seton-Tompson au altoit multor sute de milioane de oameni dragostea de natură, au contribuit și contribuie la formarea conștiinței ecologice atît de necesare pentru rezolvarea unei dintre cele mai importante probleme ale contemporanității - protecția mediului înconjurător.
animale domestice


 Creșterea animalelor sau sectorul zootehnic este ramura agriculturii care ne oferă produse alimentare - lapte, carne, ouă, materii prime pentru industrie (lînă, pei, blănuri ș.a.), precum și animale de tracțiune - cai, măgari, catîri, cămile. Unele produse și deșeuri de la creșterea animalelor se folosesc ca nutrețuri (laptele degresat, făina de oase), altele - la obținerea unor preparate medicamentoase (de exemplu, fierea), iar băligarul e folosit ca îngrășămînt organic.

oile
Oi
 Creșterea animalelor a apărut în antichitate odată cu îmblînzirea și domesticirea animalelor sălbatice (vezi Originea animalelor domestice).

 Mii de ani omul a ales cele mai bune animale, le-a creat condiții favorabile de întreținere, ceea ce a dus la modificarea structurii și la sporirea productivității lor.

 Treptat apar diferite ramuri ale sectorului zootehnic - vităritul, oieritul, avicultura, apicultura, cunicultura, sericicultura, piscicultura ș.a.

albine
Apicultor

 În diferite colțuri ale globului pămîntesc au fost obținute rase de animale agricole, adaptate la condițiile climatice locale.

 Știința care studiază creșterea, întreținerea și valorificarea rațională a animalelor agricole se numește zootehnie. Ea constituie baza teoretică a sectorului zootehnic. În URSS de problemele zootehniei se ocupa peste 240 instituții decercetări științifice. Savanții acordau un mare ajutor practic crescătorilor de animale la organizarea muncii de selecție a animalelor, la elaborarea metodelor tehnologice progresiste de oragnizare pe bază induastrială a producției sectorului zootehnic.

 În țara noastră de-a lungul perioadei sovietice se acorda o mare atenție dezvoltării continuie a creșterii animalelor agricole. La ferme și complexele agroindustriale lucrau specialiști calificați, ce posedau bine profesia și o iubeau cu adevărat.
bovine
Fermă de vaci