Animalele Veninoase

Se numesc animale veninoase ființele vii ce produc substanțe, care sunt otrăvitoare atât pentru indivizii de alte specii de animale, cât și pentru om. Se cunosc circa 5 mii specii de animale veninoase. În fosta Uniune Sovietică se întâlneau c. 1500. Cel mai bine sunt studiați șerpii, insectele, scorpionii, păianjenii ș. a. Întrucât animalele veninoase sunt destul de răspândite, pentru a evita pericolul întâlnirii cu ele, trebuie să le cunoaștem particularitățile biologice, să le putem deosebi de alte animale asemănătoare.

Unele animale veninoase (de exemplu, șerpii veninoși, scolopendrele, scorpionii, unii păianjeni) sunt dotate cu glande veninoase și cu organe de atac: dinți, maxilare, ghimpi cu ajutorul cărora introduc veninul în corpul victimei. Altele, folosesc veninul pentru a se apăra de animalele de pradă. De exemplu, scarabeiul-de-baltă își împroașcă dușmanii cu un lichid caustic; broaștele-râioase și buhaiul-de-baltă secretă din glandele sale dorsale și cervicale o substanță toxică spumoasă.

În mările din sudul Extremului Orient se întâlnesc îngrămădiri de gonioneme (meduze-cu-cruce). Atingând o asemenea meduză, omul simte o arsură puternică produsă de celule nematociste care îi acoperă suprafața tentaculelor. Arsurile pe care le produc unele meduze pot provoca paralizarea centrului respirator, oprirea inimii. Extrem de mare e numărul de meduze veninoase în mările tropicale. Una dintre cele mai periculoase este meduza numită ”viespe-de-mare” care populează apele Mării Bariere de corali (Australia). Are doar 5 cm în diametru, însă de pe urma arsurii produse de această meduză omul moare aproape momentan.

Culegătorii de scoici din regiunile tropicale întâlnesc o moluscă cu o cochilie conică foarte frumoasă, de unde îi provine și numele de conus. E suficient s-o i-a cineva în mână, că ea imediat scoate o trompă mică înzestrată cu dințișori ascuțiți. Urmează o zgârietură ușoară și în mâna culegătorului imprudent este injectată o porție de venin, care provoacă o durere atât de puternică, încât îi amorțește mâna, apoi apar și alte semne de intoxicație gravă - palpitații ale inimii, pierderea cunoștinței ș. a.

În mările tropicale se întâlnesc des caracatițele - niște moluște cefalopode cu opt tentacule șerpuitoare care produc groază numai prin aspectul său, adevăratul pericol, însă, prezentându-l așa-numitul cioc format din maxilarele cornoase și ascuțite. Cu acest cioc chiar și o caracatiță mică, fiind apucată cu mâna, poate mușca și secreta în rana produsă un lichid foarte toxic.

Din ghimpii aricilor-de-mare se elimină o mucozitate toxică care, nimerind într-o rană, provoacă dureri și paralizia mușchilor. Nu degeaba cunoscutul cercetător al adâncurilor marine Jacques-Yves Cousteau a considerat unele specii de arici-de-mare drept cele mai periculoase animale marine.

La mulți pești glandele veninoase sunt situate pe piele sau pe radiile înotătoarelor. Trigonul din Marea Neagră este înarmat cu un ghimpe zimțat situat pe coadă. Acest pește stă afundat în nisip sau în mâl și, când cineva îl calcă, el imediat își înfige ghimpele și introduce venin. Când sunt deranjați, produc împunsături veninoase și alți pești - scorpia-de-mare, dragonul sau dracul-de-mare, scorpenele ș. a.

E foarte toxic veninul de caracut - păianjen care se întâlnește în pustiurile și stepele din Asia Mijlocie, Daghestan, Crimeea. Femela acestui păianjen are corpul până la 1 cm lungime, de culoare neagră strălucitoare, cu pete roșii-purpurii pe abdomen. De obicei, se ascunde sub pietre. Mușcătura ei poate fi mortală nu numai pentru om, dar și pentru astfel de animale mari cum sânt calul și cămila. Masculul e cu mult mai mic și nu-i primejdios. Pentru om prezintă pericol și tarantulele - păianjeni pufoși, de 4 cm lungime. Se întâlnesc în stepe unde își sapă vizuini verticale și adânci, în care se adăpostesc în timpul zilei, iar noaptea ies la vânat insecte. Înțepătura de tarantulă e destul de dureroasă, dar nu-i mortală.

În zonele cu multă umezeală din Transcaucazia se întâlnesc niște scorpioni-negri, destul de mari, cu un ghimpe ascuțit la capătul cozii și cu care pot să înțepe chiar la o atingere întâmplătoare. Înțepătura scorpionului-negru provoacă o durere mare și chiar o paralizie parțială. Mai puțin dureroasă este înțepătura scorpionilor-galbeni care trăiesc în pustiurile din Asia Mijlocie și în zonele aride din Transcaucazia.

Sunt fioroase solifugele, numite și păianjeni-de-soare, înrudite cu scorpionii. Deși și-au creeat o faimă de animale veninoase cumplite, ele nu au glande veninoase și nu totdeauna pot străpunge cu maxilarele piele unui om adult, însă mușcătura lor e dureroasă și poate provoca inflamații purulente.

Dintre animalele veninoase cei mai cunoscuți sunt șerpii, care se întâlnesc într-un număr deosebit de mare la tropice. Printre ei se află cobra-regală din Asia de Sud care atinge 5,5 m lungime, bușmeisterul din America de Sud cu o lungime de până la 3,5 m, cobra-scuipătoare care poate să-și împroaște veninul la distanțe de până la 2 m. În țara noastră se întâlnesc 10 - 14 specii de șerpi veninoși, răspândite, mai ales, în Transcaucazia și Asia Mijlocie. Cea mai frecventă este vipera-comună, care se întâlnește și în republica noastră. Mușcătura ei e dureroasă, însă rareori are urmări grave. Cei mai periculoși șerpi din țara noastră sunt: cobra, ghiurza și efa. Pentru tratarea mușcăturilor de șerpi și neutralizarea veninului, medicii folosesc săruri speciale.

Animalele veninoase nu trebuie să fie privite numai din punctul de vedere al eventualei primejdii pe care o prezintă pentru om. Anume o așa viziune a dus la nimicirea în masă și nechibzuită a multor specii de animale veninoase. Multe specii de șerpi, de exemplu, cobra, vipera-caucaziană, vipera-rinocer se află pe cale de dispariție și au fost incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. De regulă, animalele veninoase atacă omul numai atunci când sunt lovite sau deranjate din întâmplare, de aceea cunoașterea modului de viață și a locului de trai este una dintre măsurile de profilaxie contra animalelor veninoase. Unele aduc chiar și folos, de exemplu, albinele-melifere produc miere, contribuie la polenizarea plantelor. Veninul de șarpe, veninul de albini și preparatele medicamentoase obținute pe baza lor sunt folosite pentru tratarea unor boli.