La celți, așa erau numite popoarele, care trăiau la începutul erei noastre pe teritoriul actual al Franței, păducelul era considerat arborele zeului iernii și al întunericului. Potrivit unei legende, păducelul este tatăl lui Oliven. Din cauza sprâncenelor prea lungi și stufoase ce i se întindeau până peste umeri, acesta nu putea vedea nimic în juru-i, din care cauză avea nevoie de ajutorul cuiva pentru ale ridica. Aceasta este defapt o aluzie la coroana deasă a păducelului, ale cărui ramuri sunt aplecate, de obicei până la pământ.

 Păducelul este un arbust de 5 - 7 m înălțime. Are rădăcinile viguroase, care pătrund adânc în sol. Crește și în formă de arbore cu mai multe tulpini. Ramurile sunt acoperite cu spini scurți sau lungi.

 Pe glob sunt cunoscute câteva sute de specii de păducel, reprezentanți ai familiei rozacee. Majoritatea lor cresc în America de Nord. În fosta Uniune Sovietică se întâlneau 50 de specii, dintre care 15 - în Crimeea; în Republica Moldova - 10 specii care cresc spontan. Cel mai răspândit este păducelul cu o singură sămânță, numit în popor mărăcine. Acest arbust are frunzele ovale, cuneiforme la bază. Florile albe sunt adunate în număr mare în inflorescențe corimbiforme.

 Înflorește păducelul prin luna mai, îmbrăcând marginea pădurilor într-o mantie albă mirositoare, care atrage o mulțime de insecte polenizatoare.

 Închipuiți-vă o poiană înconjurată de o mulțime de păducei în floare, unde zumzăie neîntrerupt albinele. Asemenea poienițe veți întâlni în sudul Codrilor, deoarece păducelul e destul de frecvent în pădurile Moldovei.

 S-au scuturat florile. Arbuștii au îmbrăcat peste vară veșmântul verde-întunecat al frunzelor. Pe la sfârșitul lui iunie - începutul lui august de acum pălesc la soare fructele. În septembrie ramurile sunt acoperite din abundență cu fructe ovoide nu prea mari (10 - 14 mm lungime), de culoare roșie. Și ele vor atârna pe ramuri încă mult timp, până la primele geruri. Și numai atunci fructele devin gustoase. Ele servesc drept hrană pentru păsările sedentare de pe meleagurile noastre. Le preferă mai ales merla neagră. Din fructele păducelului se înfruptă de asemenea botgroșii, presurile și sticleții. Ba chiar și copii nu se dau în lături de la o așa gustare delicioasă.

 În Republica Moldova datorită lucrărilor efectuate de specialiștii de la Grădina botanică a Academiei de Științe sunt pe cale de a fi introduse în cultură specii de păducel, ale căror fructe gustoase ating diametru până la 2 cm.

 Se cunosc multe moduri de folosire a fructelor în alimentație. La unele popoare din făină de fructe uscate, amestecată cu făină de grâu se coc prăjituri, la altele fructele se pisează cu zahăr, iar din flori și frunze uscate se fierbe ceai. Medicii recomandă tinctură din fructe de păducel celor care suferă de unele boli cardiovasculare și de boli ale tractului digestiv.

 Și totuși păducelul este mai mult apreciat de prisăcari. Ei numaidecât își duc stupii la marginea pădurilor unde cresc salcâmi și păducei. Mierea de păducel e foarte gustoasă.

 Păducelul se înmulțește anevoios, deoarece semințele lui trec printr-o perioadă de germinare latentă, îndelungată. Semănate în teren deschis ele pot germina în primăvara următoare, iar uneori chiar și peste 1 - 2 ani. O soluție foarte originală de a accelera procesul de încolțire a fost găsită de către fermierii din Anglia. Ei hrănesc curcanii cu fructe de păducel, apoi semințele din excrementele lor le seamănă.

 Semințele de păducel, trecând prin tractul digestiv al păsărilor, suferă anumite modificări în urma cărora capătă o viteză de germinare sporită. În natură, însă, semințele trec perioada de stratificare pe suprafața solului, adică după căderea fructelor, sau în sol, dacă sunt semănate într-un mod special.

 Unele specii de păducel (decorative) se cultivă pe lotul experimental sau în scopul creării spațiilor verzi. Altele (cu fructele mășcate) - pentru a obține fructe sau ca plante medicinale.