Articole științifice decembrie 2015

La ora actuală cunoaștem 30 de zone de protecție care constituie niște strălucite podoabe ale plaiului moldav. Braniștea (sector rezervat) prezintă, de fapt, un mic muzeu sub cerul liber: teritoriul ei este ocrotit prin lege de orice fel de transformări, pentru a păstra întreaga configurație geografică împreună cu plantele și animalele rare.

Fiecare sector rezervat e un pitoresc colț de natură: 33 de vaduri ale Naslavcei, Rudi-Arioneștii, Climăuții, Valea-Adâncă, Saharna și Țipova, Feteștii, ”La castel”, Suta de Movile... Astfel, la Rudi-Anionești stâncile uriașe, dispuse în amfiteatru prin strungi, în zilele când vântul suflă dintr-o anumită direcție, emit sunete melodioase și de aceea încă din vremi străbune au fost numite harpe eoliene. Tot aici se găsește ”Farfuria turcului” - niște urme dintr-o cetate de pământ, în forme de găvan, datând din sec. VII-X.

Formațiile calcaroase sunt caracteristice pentru Moldova de Nord. Lângă Fetești se găsește o stâncă înaltă și voluminoasă din calcare dure coraliene. Deosebit de frumos e defileul ”La castel” de lângă Gordinești: stane de piatră, cărărui șerpuitoare, malul pitoresc al Racovățului. Pe pereții abrupți cresc alunul, jugastrul, gladișul, cornul, vișinul-turcesc, scumpia. Deși în astfel de zone de protecție circulația turistică nu-i interzisă, speciile florale au condiții optime pentru dezvoltarea lor nestingherită.

Nu departe de surpătura de lângă Rașcov, unde poți studia pe viu suprapunerea rocilor, se găsește Valea-Adâncă, a cărei faimă se datorește, în primul rând, frumuseții sălbatice a acestor locuri. Una din legende spune cum că aici, într-o grotă de piatră, s-ar fi ascuns de prigoană haiducul Ustim Carmaliuc.

Braconajul este încălcarea în mod conștient a legilor de protecție a naturii - vânarea ilegală a animalelor sălbatice și nimicirea plantelor, tăierea ilegală a pădurilor, distrugerea cuiburilor, vizuinilor, furnicarilor ș.a. Conform legislației, braconierii sunt trași la răspundere administrativă și penală.

În conformitate cu codul administrativ și codul penal al Republicii Moldova, infracțiune se consideră:

nimicirea sau provocarea unor daune considerabile pădurilor prin incendieri sau ca urmare a folosirii neglijente a focului;
nerespecarea regulilor de vânare și de pescuit;
transportul buștenilor pe apă sau executarea lucrărilor de explodare cu încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole;
nerespectarea regulilor de exploatare a bogățiilor solurilor;
tăierea ilegală a arborilor;
poluarea bazinelor hidrografice și a aerului;
distrugerea intenționată a unor monumente de cultură sau a unor obiecte naturale aflate sub protecția statului precum și alte acțiuni prevăzute în legislația penală, care dăunează mediului înconjurător.

Bourul este un mamifer din grupa bovinelor acum dispărut. Se consideră strămoșul multor rase de vite cornute mari din Europa. A apărut la sfârșitul epocii pleistocene (cca. 15 mii de ani în urmă), fiind răspândit în raioanele centrale, de sud-vest și de vest ale părții Europene a fostei URSS, în Europa Centrală și în unele țări din Europa de Vest.

În Republica Moldova au fost găsite rămășițe scheletice de bour (lângă satul Frumușica, r. Florești, s. Brânzeni, r. Edineț) din mileniile 10 - 8 înaintea erei noastre. Multe oase de bour au fost descoperite în așezările omenești de cultura Tripolie (mileniile 4 - 3 înaintea erei noastre). De exemplu, lângă or. Florești au fost găsite vre-o 500 de oase de la 36 de animale, în apropierea s. Ruseștii Noi, r. Hâncești - peste 300 de oase de la 25 de animale. Printre obiectele descoperite sunt cranii, coarne, maxilare, măsele, oase ale membrelor ș. a. Începând cu mileniul 2 înaintea erei noastre, numărul bourilor pe teritoriul dintre Nistru și Prut începe să se reducă. Același lucru s-a constatat și în alte regiuni ale Europei. În sec. XIII - XIV bourul dispăruse în majoritatea țărilor din Europa de Vest, supraviețuind în regiunea dintre Marea Neagră și partea de est a Mării Baltice, mai ales în țările baltice.

Cele mai târzii rămășite scheletice de bour descoperită în Moldova țin de sec. XIV (Orheiul Vechi, r. Orhei, Hansca, r. Hâncești ș .a.). Despre existența bourului în Bucovina ne vorbesc lucrarea lui Dimitrie Cantemir ”Descrierea Moldovei” (1716), precum și diferite legende. Una din ele povestește, că voivodul Dragoș Vodă a trecut cu însoțitorii săi din Maramureș în Bucovina, urmărind un mamifer puternic și rar întâlnit (numit bour), pe care l-a omorât lângă râul Suceava. Capul de bour înfrumuseța stema Statului Moldovenesc feudal.

Existența de odinioară a bourului prin părțile noastre e confirmată, de asemenea, prin unele denumiri vechi de sate, dealuri și văi, cum ar fi Boureni, Valea Bourului. Se consideră că ultimul bour a fost vânat în Polonia în anul 1627. Unii savanți socot, că în unele păduri dese din Bucovina, bourul ar fi trăit până la începutul sec. XVIII.

Din cele mai străvechi timpuri omul, mai întâi colectând, apoi cultivând plante, afla care din ele sunt folositoare și care - dăunătoare. Semințe de diferite plante (graminee, in, mac, mazăre) au fost găsite de arheologi încă din așezările din epoca paleolitică. Pentru prima dată plantele încep să fie descrise și sistematizate în Grecia antică. Astfel a apărut botanica (de la grecescul botane - iarbă), știința despre plante.

Un rol deosebit în dezvoltarea botanicii l-au jucat savanții ruși și sovietici I. P. Borodin, K. A. Timireazev, V. L. Komarov, N. I. Vavilov, G. F. Morozov, V. V. Aliohin, V. N. Sukaciov ș. a. Sunt cunoscute lucrările savanților din fosta RSSM - V. N. Andreev, T. S. Gheideman, B. T. Matienco, A. A. Cebotari ș. a.

În prezent botanica s-a divizat în mai multe ramuri.

Sistematica plantelor se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea evoluției plantelor pe Pământ.

Paleobotanica studiază plantele fosile, morfologia - forma și structura externă a organelor, iar anatomia plantelor - structura internă a organismelor vegetale.

Ecologia plantelor studiază interdependența dintre plante și mediul înconjurător.

Geobotanica (numită uneori și fitocenologie) cercetează învelișul vegetal al Pământului.

Savanții botaniști studiază și procesele chimice ce au loc în organismele vegetale, ei pătrund în tainele variabilității și eredității pentru a dirija aceste procese și a modifica plantele în direcțiile necesare omului. La rândul lor cunoștințele din domeniul botanicii se aplică și în alte domenii. De exemplu, geologii au elaborat metode de depistare a substanțelor minerale utile cu ajutorul plantelor indicatoare.

Pedologii au determinat rolul plantelor în formarea diferitelor tipuri de sol. Tot mai multe plante se folosesc în industria alimentară, farmaceutică și chimică.

Bionica studiază și aplică unele ”mecanisme secrete” ale plantelor, iar botanica industrială rezolvă unele probleme de ocrotire a naturii.

Pentru a studia și a explica un șir de fenomene biologice, de procese fizice și fizico-chimice ce au loc în organismele vii, precum și structura sistemelor biologice (de la nivel molecular și până la nivel de organism ca un tot unitar) savanții au folosit metode și cunoștințe acumulate de la alte științe, mai ales de biologie, fizică și chimie. Astfel pe baza acestor 3 științe a apărut o disciplină nouă numită biofizică sau fizică biologică. Primul institut de biofizică din lume a fost creat în Uniunea Sovietică, 1919 la Moscova.

Biofizica are mai multe ramuri. Biofizica moleculară studiază proprietățile fizice și cele fizico-chimice ale moleculelor, complexele moleculare, precum și caracterul proceselor energetice ce au loc în ele. Datorită lucrărilor științifice efectuate în acest domeniu s-a stabilit structura a câtorva sute de substanțe proteice și s-a studiat principiul de formare a moleculelor din care sunt construite celulele organismului viu. Astfel de cercetări au o mare importanță pentru dezvoltarea altor științe cum ar fi de exemplu, biochimia, genetica, biologia moleculară, citologia.

Biofizica studiază și starea de excitație a moleculelor, stare în care ele devin foarte active din punct de vedere chimic. Anume pe acest fenomen se bazează procesele fito-biologice ce au loc în timpul fotosintezei, vederii, bioluminiscenței.

Cunoașterea naturii (esenței) acestor procese au ajutat la studierea bioluminiscenței ultraviolete (emiterea de raze ultraviolete) a unor plante și animale.

Orice organism viu reprezintă un sistem complex în care are loc transformarea unei forme de energie în alta. Organismul consumă energia primită sub formă de hrană pentru a forma celule noi, a se mișca, și pentru alte acțiuni. Biofizica studiază schimbul de energie ce se produce la nivel molecular și la nivel de organism ca un tot unitar.

Multe organisme conțin până la 90% de lichid: sânge arterial, sânge venos, suc gastric. Prin ce sunt ele separate și cum se petrece schimbul de substanțe în organism - obținerea de substanțe noi și înlăturarea celor neasimilate. Toate procesele acestea sunt realizate de membranele biologice. Studierea principiului de funcționare a membranelor are o mare importanță. De exemplu, colaborarea în acest domeniu a biofizicienilor, biochimiștilor și a fiziologilor a avut ca rezultat crearea rinichiului artificial.

Organismul viu este un sistem cu autoreglare. Biofizica împreună cu biocibernetica și biomecanica studiază principiile de mișcare (mersul, alergatul, circulația sângelui, respirația). Acest lucru are o mare importanță pentru cunoașterea proceselor biologice ce au loc în organismul uman în timpul muncii, odihnei, zborului cosmic, pentru prevenirea unor boli cardiace, crearea unor aparate ce înlocuiesc unele organe la om.

Biotronul este un complex de instalații speciale cu ajutorul cărora se pot efectua experimente cu organismele vii în medii ale căror condiții pot fi variate în limite foarte largi.

Biotronul cu ajutorul căruia se studiază efectul variațiilor mediului înconjurător asupra plantelor se numește fitotron, iar cel cu ajutorul căruia se studiază comportarea animalelor în diferite condiții de mediu - zoo-tron. Fitotroanele se împart la rândul lor, în rizotroane (pentru studierea sistemului radicular al plantelor), carpotroane (pentru studierea comportării fructelor în diferite condiții fizice și chimice, de exemplu, în timpul de păstrare) ș. a. Biotronul cu ajutorul căruia se studiază reacțiile adaptive ale plantelor și animalelor acvatice la condițiile date ale mediului ambiant se numește hidro-biotron.

La Institutul de genetică ecologică al Academiei de Științe funcționează un biotron cu 26 de camere cu climă artificială (inclusiv un hidro-biotron) dintre care 10 camere sunt dotate cu aparatură specială pentru preluarea în mod automat atât a parametrilor organismelor vii (biomasa, temperatura frunzelor, transpirația) cât și a parametrilor mediului ambiant (umiditatea, temperatura, componența atmosferei ș. a.). Acești parametri sunt transmiși la calculatoare electronice pentru memorizare și prelucrare după programe speciale. Cercetătorii dispun și de un echipament analitic și de aparate de măsură, de un terminal pentru recepția informației tehnico-științifice atât de la centrele din țara noastră cât și de la cele de peste hotare.

Biotronul din republica noastră este unul dintre centrele unionale medico-științifice de utilizare a complexelor automatizate orientate în domeniul cercetărilor biologice sub aspect ecologic.

Biotehnologia este tehnologia industrială, bazată pe folosirea unor obiecte (microorganisme, alge ș. a.) și aplicarea unor procese biologice pentru a obține anumite produse valoroase necesare economiei naționale, medicinei ș. a.

Este strâns legată de microbiologie (folosește metodele de sinteză microbiologică) și de ingineria genică (se ocupă de construirea a noi îmbinări de gene - purtători materiali ai eredității). Unele procedee biotehnologice tradiționale, se aplică din cele mai vechi timpuri la coacerea pâinii, obținerea cașcavalului, oțetului. Aceste produse se obțin prin fermentație, adică prin transformarea substanțelor organice, mai ales a glucidelor, sub acțiunea microorganismelor sau fermenților acestora.

Biotehnologii folosesc culturi de microorganisme, inclusiv și microorganismele selecționate, obținute de ingineria genică atât în industria alimentară, cât și în cea medicală și chimică. De exemplu, drojdiile furajere servesc la îmbogățirea nutrețurilor cu proteine, unele microorganisme produc (sintetizează) insulină (hormon al pancreasului), necesară bolnavilor de diabet zaharat. Au fost obținute bacterii care produc interferon (preparat antiviral) și bacterii, ce participă la sintetizarea vitaminei B12.

Microorganismele se utilizează și în metalurgie la extragerea unor metale (mangan, cupru, crom) din minereuri.

Există bacterii care pot extrage metalele din apele reziduale.

Cu ajutorul biotehnologiei se rezolvă cu succes problema reducerii conținutului de metan în mine și, deci, a pericolului de explozie. Au fost găsite bacterii care oxidează acest gaz până la acid. Savanții cercetează posibilitatea aplicării biotehnologiei în geologie. Se presupune, că debitând aerul în zăcământul de petrol se vor activiza microorganismele, ce oxidează hidrocarburile petrolului până la acizi grași, ceea ce va spori activitatea vitală a bacteriilor capabile să producă metan. Ca urmare, se va reduce considerabil viscozitatea petrolului, va fi posibilă mărirea presiunii exercitate asupra stratului petrolifer și extracția unei cantități mai mari de petrol.

Una dintre direcțiile de perspectivă ale biotehnologiei este utilizarea fotosintezei pentru a obține hidrogen (combustibilul viitorului), energie electrică ș. a.

Încă din timpuri străvechi oamenii vroiau să știe care sunt relațiile dintre plante, animale și mediul lor de existență, limitele de răspândire a vieții pe Pământ. Ei au observat că între organismele vii și natura ”nevie” există o legătură strânsă. De astfel de cunoștințe era nevoie pentru a folosi natura cât mai rațional și pentru a aprecia productivitatea și resursele ei. Iată de ce începând cu sec. XVII savanții progresiști Bernhard Varen, Jean-Baptiste Lamarck, Alexander van Humboldt, Georges-Louis Buffon, iar la sfârșitul sec. XIX V. V. Dokuciaev prin lucrările lor au încercat să demonstreze că tot ce e viu pe Pământ, împreună cu mediul care îl înconjoară, constituie un tot unitar, iar părțile lui componente se află într-o interdependență strictă. Orice schimbare care se produce într-o componentă duce la dereglarea echilibrului dintre celelalte.

În 1875 geologul austriac Eduard Suess a numit pentru prima dată învelișul Pământului populat de organisme vii ”biosferă”. Ulterior ilustrul geochimist sovietic V. I. Vernadschii a extins această noțiune și asupra altor structuri terestre legate de organismele vii. În deceniile 3 - 4 ale sec. XX, el a elaborat teoria despre biosferă.

Conform acestei teorii biosfera este regiunea de răspândire a vieții pe Pământ, iar mai exact - învelișul viu al Pământului, ale cărui structură, compoziție și energetică au fost constituite, în principal, prin activitatea din trecut și din prezent a organismelor vii.

Limita superioară a biosferei cuprinde troposfera și partea inferioară a stratosferei, iar cea inferioară - fundul oceanelor și stratul de pământ până unde a pătruns organismele vii. Principala sursă de energie ce asigură activitatea vitală a biosferei este Soarele.

Odată cu apariția și dezvoltarea societății umane, biosfera trece într-o nouă etapă de dezvoltare numită noosferă, care se datorează activității conștiente a omului. A dirija procesele naturale înseamnă nu atât a modifica starea ecologică generală la care s-au adaptat plantele, animalele și omul, ci dimpotrivă, înseamnă a menține și a ameliora condițiile naturale de existență a organismelor vii. La rezolvarea acestor probleme trebuie să participe, după cum a arătat V. I. Vernadschii, oamenii de pe întreaga planetă.

Bioritmul este capacitatea organismelor vii de a se orienta în timp.

Oamenii au observat încă demult că animalele simt foarte bine timpul. Ele știu când încep fluxurile și refluxurile marine; simt ciclurile lunare și cele anuale. La un timp anumit se trezesc păsările, la un anumit timp ies albinele la culesul mierii, iar animalele de pradă la vânătoare.

”Ceasornicul biologic” ajută animalele să pornească la timp și fără griji în migrație. Dacă n-ar avea simțul timpului, ele n-ar putea să-și asigure cantitatea necesară de hrană, să se adapteze la schimbarea anotimpului. Observați orice animal și veți vedea, că fiecare are un anumit orar zilnic, pe care îl respectă cu cea mai mare strictețe.

Procesele din organismul animalelor sunt supuse și ele unor ritmuri anumite. În mod regulat se desfășoară ciclurile de formare a noilor molecule, procesele de excitație și inhibiție din creier, procesul de respirație și cel de secreție a sucului gastric, bătăile cordului (inimii). Toate acestea se desfășoară la comanda unor ”ceasornice” cu care natura a înzestrat organismele vii.

Și în lumea plantelor există anumite ritmuri de viață. Ele pot fi observate la diviziunea celulară, în procesele metabolice, de germinare a semințelor, de creștere, înflorire, deschidere și închidere a florilor, de eliminare a nectarului, de formare a sporilor.

Botanistul suedez Carl Linnaeus care a trăit în sec. XVIII și ”a construit” în rondul de flori de acasă un ceasornic din flori - ”ceasornicul florei”. Încercați și voi să faceți așa ceva. Pentru aceasta e nevoie să știți că

măcieșul își deschide florile între orele 4 - 5 și le închide între 19 - 20;
cicoarea respectiv, între 4 - 5 și 4 - 15;
macul - la ora 5 și 14 - 15;
păpădie între 5 - 6 și între 14 - 15:
cartoful - între 6 - 7 și 14 - 15;
inul - între 6 - 7 și 16 - 17;
nufărul alb - între 7 - 8 și între 18 - 19;
gușa porumbelului - la 9 și între 20 - 21;
hilimica (gălbenelele) - la ora 9 și între 15 - 16;
măcrișul iepurelui - între 9 - 10 și între 17 - 18;
podbalul - la 9 - 10 și între orele 17 - 18.

La lecțiile de botanică veți afla că frunzele plantelor își pot schimba poziția de câteva ori pe zi. Nu s-ar putea oare să se construiască ”ceasornice” și pe baza lor ? Metronomul biologic poate fi ”construit” și după cântatul păsărilor. Pot semnala timpul și anumite elemente din comportamentul animalelor. De exemplu, graurii încetează să mai adună hrană cu o oră înainte de asfințitul soarelului.

”Ceasornicul” organismelor funcționează sub acțiunea principalului ritm al Pământului, adică al rotației acestuia, de care depind variațiile de iluminare, temperatură, umiditate a aerului, de presiune barometrică, radiație cosmică, gravitație, variațiile electricității atmosferice, schimbarea zilei cu noaptea.

Procesele din organism de care depinde orientarea în timp sunt foarte complicate și se desfășoară pe baza schimbărilor fizico-chimice care au loc în celulele organismului. Mecanismul ”ceasornicului” numit și bioritm (sau ritm biologic) poate să încapă într-o singură celulă. La gândacul de bucătărie el se află în unul din ganglionii sub-faringieni. Ritmul ”ceasornicului” se formează sub influența condițiilor externe și treptat se fixează prin intermediului selecției naturale, transmițându-se prin eriditate.

Știința mai are de descifrat încă multe taine.

Prin ce se deosebesc ”ceasornicele” diferitelor animale ?
Unde sunt ele situate ?
De ce elemente ale celulei sau cu ce organe ale corpului este legată funcționarea lor ?
Care este natura proceselor fizico-chimice ce se desfășoară în ele ?
Ce modificări le determină funcționarea - cele de natură chimică sau cele de natură fizică ?

Cunoașterea și priceperea de a dirija timpul interior al organismelor are o mare importanță în tratarea diferitelor boli, la sporirea productivității plantelor și animalelor, la prognozarea unui și de fenomene naturale ș. a. m. d.

Bionica este o știință limitrofă cu biologia și tehnica. Sarcina ei constă în găsirea pe baza diferitelor modele naturale a unor idei și principii create timp de zeci și sute de mii de ani și de a le aplica în tehnică. De la natură avem ce învăța. Nici în prezent omul nu poate construi aparte atât de miniaturale, de compacte, sensibile, fiabile și cu o așa rezervă de garanție, trăinicie, stabilitate și de interschimbabilitate ca cele inventate și construite de natură.

E foarte interesantă studierea din punctul de vedere al bionicii a structurii și funcționării creierului, a unor celule nervoase. Deși se compune dintr-un număr enorm de elemente aparte - ”piese” - creierul uman ocupă doar 1,5 dm³. Când s-a încercat să se stabilească ce spațiu va ocupa o mașină care va funcționa ca un creier, s-a constata că ea va ocupa un spațiu de câteva mii de metri cub. Cum poate fi ea făcută mai compactă ? Căci dispozitivele de memorare de tipul memoriei animalelor, mașinile ”gânditoare” sunt foarte necesare pentru dezvoltarea ciberneticii, pentru automatizarea proceselor de conducere, producție.

Fiecare analizator animal - ochiul, urechea, organul tactil, al mirosului, gustului - este un ”aparat” fără pereche în ce privește structura și funcționarea. Studierea structurii și principiului lor de funcționare contribuie la apariția a diverse orientări în dezvoltarea tehnicii, industriei și a altor ramuri ale activității economice umane.

Ochiul poate să perceapă cuante de lumină aparte și fluxuri luminoase intense, să regleze claritatea perceperii de la diferite distanțe a unei imagini ș. a. m. d. Pe aceste principii se bazează construcția unor dispozitive de urmărire și identificare automată a obiectului ș. a.

Organul termosensibil al șerpilor percepe schimbări de temperatură de 0,2°C, iar organul electric al torpilei electrice și cel al anghilei - diferențe de potențial de fracțiuni de microvolt, fapt care îi ajută să descopere prada. După acest principiu, omul creează aparate care previn despre incendiu sau despre alte fenomene primejdioase legate de schimbarea temperaturii și a potențialului electric.

Unele specii de meduză sunt în stare să perceapă cu ”urechea” oscilațiile infrasonore; liliecii, fluturii, bufnițele, delfinii folosesc la căutarea hranei oscilațiile ultrasonore. După același principiu au fost construite aparate care previn despre apropierea furtunii, locatoare ș. a. Studierea structurii animalelor și plantelor, ale unora dintre organele lor, conduc și ele la descoperirea de soluții aplicate în practică. Prin descifrarea structurii pielii delfinilor s-a putut realiza o sporire cu 20% a vitezei navelor. Structura oaselor de animale și paielor la plantele graminee au sugerat elaborarea unor construcții ușoare și trainice; biotehnologia, biosinteza și bioenergetica au contribuit la proiectarea unor linii tehnologice fără deșeuri, econome, cu funcționare rapidă.

Pentru a determina masa recoltei care poate fi strânsă de pe un câmp sau dintr-o livadă, numărul de vite ce se pot hrăni pe o pășune, creșterea masei lemnoase a arborilor dintr-o pădure, sporul în masă a vitelor dintr-o cireadă, este nevoie să cunoaștem biomasa unei plante agricole, unui arbore, a unui animal. Biomasa este masa unei plante, a unui animal sau a tuturor organismelor vii care trăiesc pe o unitate de arie sau într-o unitate de volum. Se exprimă, de obicei, prin masa substanței uscate sau crude (g/m², kg/ha, g/m³ ș. a. m. d.).

Savanții au calculat biomasa tuturor organismelor de pe Pământ. Ea constituie circa 1,8*10¹² - 2,4*10¹² t substanță uscată. Biomasa viețuitoarelor oceanice (Oceanul Mondial ocupă 70,2% din suprafața Planetei) constituie numai 0,13% din această masă. Deși numărul de specii de animale de pe Pământ constituie 79% din numărul total de organisme vii (21% le revin plantelor), biomasa animalelor (numită și zoo-masă) constituie doar 1% din biomasa întregii planete. Aceasta înseamnă că principalii producători biologici de pe Pământ sunt plantele.

Bioluminescență (format din grecescul bios - viață, și latinescul lumen, (luminis) - lumină și - escent - sufix cu sensul de acțiune slabă) este numit fenomenul de emisie a luminii (raze verzi, albastre, galbene ș. a.) de către unele organisme, datorită proceselor de activitate vitală ce au loc în copul lor. Fenomenul de bioluminescență este frecvent la diverse animale marine, la licurici, la numeroase ciuperci și bacterii. Lumina poate fi emisă de tot corpul organismului sau de anumite organe ale lui și poate fi de lungă durată (câteva ore în șir) sau sub formă de sclipiri momentane.

Natura bioluminescenței poate fi diferită. De exemplu, licuricii sclipesc în nopțile de vară datoriră unor organe, celulele cărora conțin luciferină și fermentul luciferoza. În prezența luciferozei, luciferina se oxidează, emițând energie sub formă de lumină. Licuricii emit lumină numai la întuneric, sclipirile luminoase servindu-le pentru a se găsi unul pe altul.

Deosebit de multe organisme luminescente viețuiesc în adâncul mărilor și oceanelor, mai ales pești, moluște și altele.

La unele vietăți, organele luminoase sunt constituite nu numai din celule emițătoare de lumină, ci și din celule ce reflectă sau refractă lumină. Aceste organe complexe par fi niște proiectoare veritabile. Unele organisme luminează permanent pe seama organismelor luminescente ce viețuiesc pe corpul lor.

De cele mai dese ori, însă, organismele vii emit raze luminoase de scurtă durată ca reacție la anumite excitații. Peștele cu ochii felinar poate dirija fascicolul de raze luminoase (emise de bacteriile situate sub ochi) cu ajutorul unor perdeluțe asemănătoare cu pleoapele. Deosebit de utilă este bioluminescența pentru peștele pescar. El are pe cap o ”undiță” cu ”felinar” - un organ mobil, vârful căruia luminează datorită bacteriilor luminescente. Peștele poate aprinde și stinge ”felinarul”, dilatând sau contractând vasele sangvine ce-l alimentează. Lumina ”felinarului” atrage (ademenește) peștișori, răcușori, pe care peștele pescar îi înghite.

Vietățile marine folosesc bioluminescența nu numai pentru a ademeni prada, ci și pentru a avertiza și speria animalele răpitoare - dușmanii lor.

Organele producătoare de lumină ale animalelor emit lumină rece (fără căldură) și sunt mult mai economicoase (au un randament mult mai înalt) în comparație, de exemplu; cu becul electric, la care o mare parte din energia electrică consumată se transformă în căldură.