Variabilitatea
Urmașii întotdeauna seamănă cu părinții și strămoșii lor, dar niciodată nu sunt copia lor exactă. Printre urmașii unei plante sau perechi de animale nu există doi indivizi identici. Faptul se explică prin însușirea organismelor vii de a dobândi caractere noi, numite variabilitate. Anume variabilitatea duce la apariția trăsăturilor de distincție între indivizii unei specii. Variabilitatea, ereditatea și selecția constituie baza apariției formelor și speciilor noi. Fără variabilitate nu există evoluție.
Există diferite forme de variabilitate.
Apariția unor noi însușiri și caractere la un organism, poate fi determinată de modificări în aparatul ereditar - în nucleul celulei, mai exact - în cromosomi și gene. Schimbările ereditare ale structurii chimice a unei sau a câtorva gene sub acțiunea unor factori de mediu (temperatura, iradierea, substanțe chimice) se numește mutație. Genele determină formarea caracterelor individuale ale organismului. La o anumită modificare a genei (mutației) poate să apară un caracter nou. De exemplu, blana unui iepure poate căpăta o culoare alb-cafenie sau neagră, iar grâul cu țepi poate să devină grâu fără țepi ș. a. m. d.
Modificările apărute poate să se transmită de la o generație la alta până se produce o nouă mutație. Acest fenomen poartă denumirea de variabilitate ereditară.
Uneori schimbarea particularităților morfologice, fiziologice, biochimice ale unui organism se produce în procesul dezvoltării individuale. Astfel dacă animalelor care nu sunt de soi, li se creează condiții mai bune de întreținere și îngrijire, productivitatea lor crește, iar atunci când sunt reduse la condițiile în care se aflau mai înainte, productivitatea lor scade. O astfel de variabilitate, care depinde în întregime de condițiile de mediu și nu este determinată de schimbarea genotipului, se numește variabilitate ne-ereditară sau variabilitate modificativă. Ea nu este moștenită de urmași, pentru că nu se schimbă baza ereditară a organismului.
Datorită variabilității, prin încrucișare se creează noi rase de animale și soiuri de plante cu noi caractere utile din punct de vedere productiv, iar ereditatea asigură păstrarea acestor caractere la urmași.
Există diferite forme de variabilitate.
Apariția unor noi însușiri și caractere la un organism, poate fi determinată de modificări în aparatul ereditar - în nucleul celulei, mai exact - în cromosomi și gene. Schimbările ereditare ale structurii chimice a unei sau a câtorva gene sub acțiunea unor factori de mediu (temperatura, iradierea, substanțe chimice) se numește mutație. Genele determină formarea caracterelor individuale ale organismului. La o anumită modificare a genei (mutației) poate să apară un caracter nou. De exemplu, blana unui iepure poate căpăta o culoare alb-cafenie sau neagră, iar grâul cu țepi poate să devină grâu fără țepi ș. a. m. d.
Modificările apărute poate să se transmită de la o generație la alta până se produce o nouă mutație. Acest fenomen poartă denumirea de variabilitate ereditară.
Uneori schimbarea particularităților morfologice, fiziologice, biochimice ale unui organism se produce în procesul dezvoltării individuale. Astfel dacă animalelor care nu sunt de soi, li se creează condiții mai bune de întreținere și îngrijire, productivitatea lor crește, iar atunci când sunt reduse la condițiile în care se aflau mai înainte, productivitatea lor scade. O astfel de variabilitate, care depinde în întregime de condițiile de mediu și nu este determinată de schimbarea genotipului, se numește variabilitate ne-ereditară sau variabilitate modificativă. Ea nu este moștenită de urmași, pentru că nu se schimbă baza ereditară a organismului.
Datorită variabilității, prin încrucișare se creează noi rase de animale și soiuri de plante cu noi caractere utile din punct de vedere productiv, iar ereditatea asigură păstrarea acestor caractere la urmași.
0 comments:
Trimiteți un comentariu