În copilărie cele mai îndrăgite animale ne sunt câinele și pisica. Ne sunt dragi și păsările și le construim căsuțe, le hrănim iarna. Afându-ne în pădure sau într-un parc, ne place să hrănim din mână veverițele. Admirăm cum înoată peștii într-un acvariu sau cum cântă canarul în colivie. La grădinile zoologice putem vedea multe animale exotice: tigri, lei, elefanți, hipopotami. Toate acestea și încă multe alte vietăți fac parte din încrengătura (după unii sistematicieni - sub-încrengătura) vertebratelor - animale cordate cu cea mai complexă structură.
Se cunosc 40 - 45 mii de specii vertebrate grupate în clasele: ciclostomate, amfibieni, reptile, pești, păsări, mamifere. Cât privește forma și structura corpului, vertebratele diferă mult una de alta: printre ele se întâlnesc pitici, care ating lungimea de 1 cm și masa de 15 mg (peștii baboi din Filipine), precum și giganți de 33 m lungime și cu masa de 150 t (balena albastră). Deși sunt atât de diverse, vertebratele au un plan de structură unic, ceea ce l-a făcut pe Aristotel (384 - 322 î. e. n.), savant și filosof din Grecia Antică, să le includă într-un grup comun numit ”animale cu sânge roșu”. Întrucât în prezent se știe că și unele nevertebrate actuale au sânge roșu, această denumire nu se mai folosește, rămânând să fie folosită numai noțiunea de ”vertebrate”, introdusă de naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck (1744 - 1829).
Animalele vertebrate au corpul diferențiat în cap, gât (la formele terestre), trunchi, coadă și membre (de regulă, 2 perechi). La embrion scheletul axial e reprezentat prin coarda dorsală, iar la adulți - prin coloana vertebrală și craniul cartilaginos sau osos. Coloana vertebrală este alcătuită din elemente separate, mobile una față de alta, numite vertebre.
Sistemul nervos central este constituit din encefal (creier) și măduva spinării. Organele mirosului, văzului, auzului și echilibru sunt bine dezvoltate.
Vertebratele au un sistem vascular închis. De la inimă (care în funcție de treapta de evoluție a animalului poate fi bi-, tri- sau tetracamerală) sângele pătrunde în artere, care se împart în ramificații tot mai mici până la capilare. Sângele de la țesuturi și organe ajunge din nou la inimă prin canale sangvine mai mari, numit vene.
Se complică la vertebrate și tubul digestiv, în cavitatea bucală se dezvoltă dinții și limba musculară mobilă. Un rol important în digestia animalelor vertebrate îl au ficatul și pancreasul.
Aparatul respirator este format din branhii (la pești) sau plămâni (la vertebratele terestre, și la unele vertebrate acvatice, care s-au reîntors la mediul de viață acvatic). Aparatul exterior este format din rinichi și 2 uretre; ultimele deschid, de regulă, în cloacă sau în sinusul urogenital.
Vertebratele sunt animale unisexuate. Unele se înmulțesc prin ouă, altele nasc pui. De la vitele cornute și păsări se obțin produse alimentare valoroase (carne, lapte, grăsimi, ouă), precum și materii prime (lână, piei) pentru confecționarea îmbrăcămintei, încălțămintei. Broaștele, cobaii, șobolanii, câinii servesc ca animale de experiență în laboratoarele de cercetări științifice. Multe animale vertebrate se află pe cale de dispariție și au fost incluse în Cartea Roșie. Pentru a ocroti aceste animale au fost create rezervații naturale.
Se cunosc 40 - 45 mii de specii vertebrate grupate în clasele: ciclostomate, amfibieni, reptile, pești, păsări, mamifere. Cât privește forma și structura corpului, vertebratele diferă mult una de alta: printre ele se întâlnesc pitici, care ating lungimea de 1 cm și masa de 15 mg (peștii baboi din Filipine), precum și giganți de 33 m lungime și cu masa de 150 t (balena albastră). Deși sunt atât de diverse, vertebratele au un plan de structură unic, ceea ce l-a făcut pe Aristotel (384 - 322 î. e. n.), savant și filosof din Grecia Antică, să le includă într-un grup comun numit ”animale cu sânge roșu”. Întrucât în prezent se știe că și unele nevertebrate actuale au sânge roșu, această denumire nu se mai folosește, rămânând să fie folosită numai noțiunea de ”vertebrate”, introdusă de naturalistul francez Jean-Baptiste Lamarck (1744 - 1829).
Animalele vertebrate au corpul diferențiat în cap, gât (la formele terestre), trunchi, coadă și membre (de regulă, 2 perechi). La embrion scheletul axial e reprezentat prin coarda dorsală, iar la adulți - prin coloana vertebrală și craniul cartilaginos sau osos. Coloana vertebrală este alcătuită din elemente separate, mobile una față de alta, numite vertebre.
Sistemul nervos central este constituit din encefal (creier) și măduva spinării. Organele mirosului, văzului, auzului și echilibru sunt bine dezvoltate.
Vertebratele au un sistem vascular închis. De la inimă (care în funcție de treapta de evoluție a animalului poate fi bi-, tri- sau tetracamerală) sângele pătrunde în artere, care se împart în ramificații tot mai mici până la capilare. Sângele de la țesuturi și organe ajunge din nou la inimă prin canale sangvine mai mari, numit vene.
Se complică la vertebrate și tubul digestiv, în cavitatea bucală se dezvoltă dinții și limba musculară mobilă. Un rol important în digestia animalelor vertebrate îl au ficatul și pancreasul.
Aparatul respirator este format din branhii (la pești) sau plămâni (la vertebratele terestre, și la unele vertebrate acvatice, care s-au reîntors la mediul de viață acvatic). Aparatul exterior este format din rinichi și 2 uretre; ultimele deschid, de regulă, în cloacă sau în sinusul urogenital.
Vertebratele sunt animale unisexuate. Unele se înmulțesc prin ouă, altele nasc pui. De la vitele cornute și păsări se obțin produse alimentare valoroase (carne, lapte, grăsimi, ouă), precum și materii prime (lână, piei) pentru confecționarea îmbrăcămintei, încălțămintei. Broaștele, cobaii, șobolanii, câinii servesc ca animale de experiență în laboratoarele de cercetări științifice. Multe animale vertebrate se află pe cale de dispariție și au fost incluse în Cartea Roșie. Pentru a ocroti aceste animale au fost create rezervații naturale.
