Pe glob se cunosc peste 600 specii de stejar. În fosta Uniune Sovietică creșteau 19, dintre care în Republica Moldova - 3 specii. Sunt mai răspândiți stejarul-comun, gorunul și stejarul-pufos. Stejarul-comun de pe meleagurile noastre era cunoscut în Rusia încă pe la începutul secolului 19. Iată ce îi scria lui Bagration (mare comandant de oști rus, erou legendar al bătăliei de la Borodino), meșterul de corăbii Tarusov în raportul său de la 6 martie 1810: ”În pădurile din ținutul Orhei au fost marcați 15 mii de stejari buni pentru construcția de corăbii și fregate. Numărul unor astfel de copaci poate fi și mai mare”. Se consideră, că o bună parte din corăbiile flotei ruse din Marea Neagră a fost construită în secolul 19 din stejarul moldovenesc. Lemnul de stejar e tare, rezistent la putrezire și de aceea se folosește și în prezent la construcțiile navale, la fabricarea mobilei, butoaielor, parchetului.

 Stejarul are și calități ornamental-decorative deosebite, datorită cărora este utilizat în bio-arhitectură sau arhitectura peisagistică. Există varietăți de stejar cu ramurile verticale, cu ramurile ”plângătoare”, cu frunzele de culoare roșie, toate folosite la crearea spațiilor verzi. Stejarul este un adevărat depozit de substanțe chimice valoroase. Frunzele și scoarța lui conțin mulți acizi organici, vitamine, tananți. Ghindele care conțin și mult ulei servesc drept hrană pentru păsări (gaițe, ciorile-de-semănătură), mistreți ș. a.

 Unii stejari din republică, cum sunt de exemplu, stejarul de peste 600 de ani din s. Cobâlnea, stejarul lui Ștefan cel Mare de peste 450 de ani din pădurea s. Căpriana (Strășeni) au fost luați sub ocrotirea statului și declarați monumente ale naturii.

Stejarul lui Ștefan cel Mare și Sfânt