Atolii solitari, împrăștiați în imensitatea oceanului, recifii de coral, ce se intind sute de kilometri pe litoralul nord-estic al Australiei, arhipelaguri de insule, cum ar fi, bunăoară, arhipelagul Fiji - toate constituie rezultatul activității vitale a unor organisme acvatice numite corali sau polipi coralieri. Primul savant care i-a studiat mai detaliat a fost Charles Darwin. Polipii coralieri vii (fac parte din încrengătura celenteratelor) par o miraculoasă și multicoloră pădure submersă. Unii se ramifică în mod ciudat, alții au o formă rotundă cu fisuri ce seamănă cu circumvoluțiile creierului. Majoritatea trăiesc în colonii. Fiecare polip se fixează cu „talpa” de substrat; la capătul opus al corpului se află „gura” și tentaculele. Construcțiile coraliere se răspîndesc pînă la 1 km în adîncimea apelor; în ele se aciuează alte vietăți acvatice - pești, răcușori.

 Coralii ce i-ați văzut, probabil, în muzee nu sînt altceva decît scheletele calcaroase ale acestor animale. Anume din ele, pe măsura creșterii, se formează atoliii.

 După tipul simetriei radiale polipii coralieri se împart în octocoralieri (polipi cu 8 raze) și hexacoralieri (polipi cu 6 raze). Din octocoralieri fac parte coralul sau mărgeanul nobil (roșu), pana de mare, din scheletul cărora pe timpuri se confecționau podoabe. Unii polipi din acest grup își construiesc un schelet cornos (de exemplu, gorgonaria).

 Din hexacoralieri fac parte actiniile, numite și „flori” de mare. Ele se deosebesc prin capacitatea de a trăi în simbioză cu alte animale, bunăoară cu racul diogen. Actinia se fixează pe carapacea racului sau crabului și „călătorește”, apărîndu-și „gazda” de dușmani cu ajutorul unor celule cu venin (nematociste) și hrănindu-se cu resturile de la „masa” racului.

 Se cunosc circa 6000 specii de corali ce populează mai ales mările calde.